Ziua Imnului Național în garnizoana Buzău

    Sâmbătă, 29 iulie, la Monumentul Eroilor Neamului din garnizoana Buzău a avut loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național, în prezența autorităților locale și județene, precum și a comandantului garnizoanei, general-maior Claudiu-Mihail Sava.

    Semnificația zilei a fost prezentată de către colonelul (rez.) dr. Mircea Tănase, membru al Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, activitate urmată de un spectacol cu tematică specifică susținut de Grupul Folcloric „Cetina”, coordonat de doamna profesor Daniela Mariana Botea.

    Solista Alessia Drăgoiu a interpretat Imnul Național al României acompaniată de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” dirijată de maiorul Dănuț Cristian Vulpe.

    Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

    *

    Cântecul „Deșteaptă-te române!”, compus de Anton Pann pe versurile poetului Andrei Mureșanu, a însoțit poporul român în toate momentele importante, fiind intonat în toiul mișcărilor revoluționare ale anului 1848, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), în cele două conflagrații mondiale și, desigur, la Marea Unire din 1918.

    Imediat după evenimentele din decembrie 1989, „Deşteaptă-te române!” a fost ales Imn Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

    Data de 29 iulie a fost proclamată „Ziua Imnului Naţional al României”, fiind instituită prin Legea nr. 99/1998.

    Evenimente recente

    Aniversare veteran de război Ion Bănică

    Astăzi, 20 august, avem onoarea de a sărbători o zi cu totul specială - împlinirea venerabilei vârste de 102 ani a veteranului de război Ion Bănică!

    Aniversarea Zilei Imnului Național al României la Buzău

    Astăzi, 29 iulie, Garnizoana Buzău împreună cu Instituţia Prefectului județului Buzău a organizat ceremonia militară cu prilejul Zilei Imnului Național al României. Într-un cadru solemn, am celebrat „Deșteaptă-te, române!", simbolul unității și al curajului nostru național.

    Ziua Drapelului Național al României - Onoare și Mândrie Națională

    Ziua Drapelului Naţional a fost marcată în Garnizoana Buzău începând cu seara zilei de 25 iunie, cu o scurtă ceremonie de coborâre a Drapelului Naţional şi depunere a acestuia spre sfinţire în Biserica militară „Pogorârea Duhului Sfânt”, continuându-se cu ceremonia publică ce a avut loc astăzi, 26 iunie, în Piaţa Dacia.

    Dezvelirea Monumentului Cercetașilor Parașutiști și Parașutiștilor Militari ai Armatei Române

    Garnizoana Buzău în colaborare cu Baza Aeriană Boboc, Asociația Cercetașilor Militari în Rezervă și Retragere și Primăria Municipiului Buzău a organizat astăzi, 15 iunie, ceremonia militară și religioasă cu prilejul dezvelirii Monumentului Cercetașilor Parașutiști și Parașutiștilor Militari ai Armatei Române.

    Ziua eroilor

    Ziua eroilor, sărbătorită anul acesta în data de 13 iunie, este ziua în care cinstim amintirea celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă, apărând valorile și idealurile națiunii noastre.

    D2I_18.09.2023

    Adresa:

    Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

    Email:

    relatii.publice02470@forter.ro

    Telefon:

    0238725910 / 0238426521

    Vremea

    booked.net

    Social Media