Previous Next

    Aniversarea a 1650 de ani de atestare documentară a Municipiului Buzău

    Marți, 12 aprilie, în garnizoana Buzău a avut loc aniversarea a 1650 de ani de atestare documentară a Municipiului Buzău care coincide cu martirizarea Sfântului Mare Mucenic Sava de la Buzău, sau Sava Gotul, cum mai este cunoscut, în apele râului Mousaios.

    În primăvara anului 372, Sava Gotul, cunoscut și ca Sfântul Sava de la Buzău, a fost prins de goți și schingiuit amarnic pentru că a refuzat să renunțe la credința sa în Dumnezeu, apoi a fost înecat în apele râului Mousaios.

    Cu acest prilej, Primaria Municipiului Buzau a organizat în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie „Getica” un eveniment de lansare a seriei de activitați cultural-artistice ,,Buzau 1650”.

    Lansarea seriei cultural-artistice intitulate „Buzău 1650” a debutat la Biserica militară cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt din incinta Diviziei 2 Infanterie „Getica” cu interpretarea Imnului Naţional al României, urmat de alocuţiunile oficilităţilor prezente la eveniment.

    Evenimentul a continuat cu un moment artistic oferit de Corul Lyra din Buzău şi de către solista Doina Ioniţă acompaniată de muzica militară a comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica” sub bagheta dirijorului maior Dănuţ Cristian Vulpe.

    După momentul artistic a avut loc prezentarea galeriei „Buzău 1650” de către istoricul Marius Nicoară. În cadrul expoziției în aer liber sunt prezentate ipostaze adunate de-a lungul timpului despre orașul și județul nostru, pornind de la prima atestare documentară și până în zilele noastre.

    Ziua inaugurării Galeriei foto „Buzău 1650” în aer liber pe 12 aprilie este ziua în care, în anul 372, Sfântul Sava de la Buzău a fost înecat de goți în apele râului Mousaios.

    Tot cu acelaşi prilej la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica” a avut loc şi o activitate educativă prin organizarea unor ateliere de creaţie artistică, unde peste 200 de elevi buzoieni au realizat lucrări artistice cu tema „1650 de ani de la martirizarea Sfântului Sava - ocrotitorul judeţului Buzău” cu scopul de a marca într-o manieră artistică nevoia de a cultiva şi întări în sufletele elevilor buzoieni valorile perene ale identităţii noastre milenare de credinţă.

    Activitatea s-a încheiat la Biserica militară cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” cu vernisarea expoziţiei de pictură cu tematică religioasă „1650 de ani de la martiriul Sfântului Sava - ocrotitorul județului Buzău” organizată de Cercul Militar Buzău, Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” Buzău, Inspectoratul Şcolar Județean Buzău, Fundaţia „Sfântul Sava de la Buzău” și Instituția Prefectului Buzău.

    Lucrările artistice sunt o parte din creaţiile prezentate în cadrul concursului educativ județean „1650 de ani de la martirizarea Sfântului Sava – ocrotitorul judeţului Buzău” organizat de Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” Buzău, Inspectoratul Şcolar Județean Buzău și Instituția Prefectului Buzău, în perioada 14.03-04.04.2022 la care au participat unități de învățământ din județul Buzău.

    Evenimente recente

    Aniversare veteran de război Ion Bănică

    Astăzi, 20 august, avem onoarea de a sărbători o zi cu totul specială - împlinirea venerabilei vârste de 102 ani a veteranului de război Ion Bănică!

    Aniversarea Zilei Imnului Național al României la Buzău

    Astăzi, 29 iulie, Garnizoana Buzău împreună cu Instituţia Prefectului județului Buzău a organizat ceremonia militară cu prilejul Zilei Imnului Național al României. Într-un cadru solemn, am celebrat „Deșteaptă-te, române!", simbolul unității și al curajului nostru național.

    Ziua Drapelului Național al României - Onoare și Mândrie Națională

    Ziua Drapelului Naţional a fost marcată în Garnizoana Buzău începând cu seara zilei de 25 iunie, cu o scurtă ceremonie de coborâre a Drapelului Naţional şi depunere a acestuia spre sfinţire în Biserica militară „Pogorârea Duhului Sfânt”, continuându-se cu ceremonia publică ce a avut loc astăzi, 26 iunie, în Piaţa Dacia.

    Dezvelirea Monumentului Cercetașilor Parașutiști și Parașutiștilor Militari ai Armatei Române

    Garnizoana Buzău în colaborare cu Baza Aeriană Boboc, Asociația Cercetașilor Militari în Rezervă și Retragere și Primăria Municipiului Buzău a organizat astăzi, 15 iunie, ceremonia militară și religioasă cu prilejul dezvelirii Monumentului Cercetașilor Parașutiști și Parașutiștilor Militari ai Armatei Române.

    Ziua eroilor

    Ziua eroilor, sărbătorită anul acesta în data de 13 iunie, este ziua în care cinstim amintirea celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă, apărând valorile și idealurile națiunii noastre.

    D2I_18.09.2023

    Adresa:

    Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

    Email:

    relatii.publice02470@forter.ro

    Telefon:

    0238725910 / 0238426521

    Vremea

    booked.net

    Social Media